Parentajul înseamnă mai mult de 85% conectare cu copilul. Această conectare se poate întrerupe chiar daca ne dăm silința să fim mereu niște părinți implicați și prezenti.

De exemplu, chiar și după o zi la școala sau la serviciu, este nevoie de un mic efort pentru a restabili conectarea atunci cand toata familia se reunește din nou acasă.

În lipsa ei, copilul se simte nesigur, pierdut poate, iar cooperarea mult dorită va înceta să mai fie posibilă în mare parte.

Ți-am vorbit despre ele în trecut, iar astăzi vreau sa le adun pentru tine într-un singur articol, pentru a le avea la îndemână rapid, atunci când ai nevoie. Este vorba despre cele 3 unelte care te vor ajuta să restabilești conectarea cu copilul tău, pentru o relație mai solidă si frumoasă.

Prima dintre ele este empatia. Empatia creează siguranță și automat conectare. Atunci când se simte înțeles, copilul este conectat cu persoana care îl înțelege. Orice ar exprima copilul tău, încearcă să empatizezi cu el. Nu trebuie sa fii de acord cu el, mai ales atunci când greșește, empatia nu înseamnă acord, ci înțelegere.

De exemplu atunci când Anais îi ia jucăriile lui Eric, nu sunt de acord cu ceea ce face, nu înseamnă ca îi încurajez comportamentul, dar empatizez cu ea. Îi spun: “Te supăra faptul ca Eric vine mereu peste tine atunci când te joci, nu? Și de aceea probabil simți nevoia să îi iei și tu jucăriile. Te înțeleg, poate fi frustrant.” Înțelegând-o, reușesc să restabilesc conectarea și astfel să am mai multă influență asupra ei și a situației. Apoi mă va auzi și va înțelege mai bine atunci când îi spun că nu este în regula să facem așa. Dacă încerc sa ii explic ce este greșit atunci când este supărată sau într-o stare reactivă, nu va putea învăța sau asculta la fel de bine, pentru că atunci când suntem supărați, ne simțim singuri cu emoțiile noastre, de parca nimeni nu ne-ar putea înțelege. Dar atunci când empatizăm cu copilul, când îi înțelegem perspectiva, se simte reconectat.

Cea de-a doua unealtă este liniștirea. Ne liniștim copilul încă de la naștere, atunci când nu se simte bine sau este speriat și făcând asta, de cele mai multe ori, folosim și conectarea pentru a-l ajuta să se simtă in siguranța. Foarte des sub carapacea unui copil furios sau sfidător, se ascunde un copil speriat. Și atunci când se întâmpla asta, încerc să mă calmez mai întâi pe mine, pentru a putea să mă reconectez cu el intr-un mod liniștitor, se calmează și ea aproape imediat și realizez ca in spatele acelui comportament se afla anxietate.

Îi este teamă să meargă mai departe și să facă ceea ce îl rogi să facă, de exemplu să se spele, îmbrace sau orice altă rugăminte în urma căreia simți că te sfidează dacă nu o îndeplinește. Odată liniștit de către tine, este capabil să vă reconectati, și automat să audă ceea ce ai de zis, să asculte motivele tale, să se calmeze și să coopereze mai ușor. Așadar, oricând simți că s-a produs o ruptura în relația voastră și încerci să restabilești conectarea, primul lucru pe care ar trebui sa-l faci, este sa creezi sentimentul de siguranța.

Cea de-a treia, dar nu cea din urmă unealtă, este râsul. Râsul reușește să treacă peste barierele supărării, peste lipsa de siguranță și ne conectează într-un mod profund, mai presus de cuvinte, cu copilul nostru. De câte ori nu ne-am trezit râzând dintr-un lucru mărunt, după o cearta sau o discuție și brusc, toată tensiunea a dispărut?

Cea mai la îndemâna metoda pentru a-l face să râdă, este jocul și cu greu poate refuza o invitație la joacă. 🙂 Dacă reușim să ne calmăm suficient pentru a ne conecta cu simțul umorului și a-l face să râdă, vom reuși să găsim calea către reconectare mai ușor și în general, pentru a repara o ruptura în relația cu el. Jocurile care le plac mult copiilor, sunt în general despre conectare, de exemplu “de-a v-ați ascunselea” sau “cucu bau”… sunt despre separare și reconectare, îi amuză și ajută să găsească mai ușor calea către noi, emoțional și fizic.

Atunci când ne propunem să pregătim o prăjitură delicioasă pentru cei dragi, mai întâi adunăm toate ingredientele necesare. La fel se întâmpla și când vorbim despre relația cu copilul nostru, pentru a o crește și a fi cât mai bună, este nevoie să ne asigurăm că avem toate ingredientele necesare la îndemână.

Astăzi ți le-am oferit pe unele dintre cele mai importante si sper să te bucuri împreună cu copilul tău, de cea mai delicioasă relație. 🙂

Photo: shutterstock.com

(Visited 28 times, 1 visits today)

Leave A Comment