De foarte multe ori mă trezesc în tăcere visând la ziua în care voi scrie o carte despre echilibrul emoțional al mamelor și modul prin care pot ajunge să nu mai țipe sau să facă lucruri pe care le regretă apoi față de copiii lor. De ce? Pentru că am simțit pe pielea mea, cum acest lucru a fost și este cel mai greu lucru pe care l-am făcut în viață.

Atunci când visăm să devenim mame, avem uneori iluzia unei povești în care ne jucăm lipsite de stres cu copilul nostru, ne uităm la el cum doarme și toată viața noastră prinde contur.

Din păcate, realitatea nu este mereu așa. Viața noastră se împlinește în modul cel mai profund, într-adevăr. Învățăm cele mai adânci semnificații ale iubirii, dar experiența rolului de părinte nu se oprește aici. Odată cu milioanele de griji care se nasc alături cu copilul nostru, ne ajunge din urmă și avalanșa sentimentelor reprimate de-a lungul anilor, traumele nevindecate, pe care am reușit să le ținem în afara ariei simțurilor prin diferite tipare de control, dar vulnerabilitatea emoțională care apare după ce devenim mame, sparge barieră după barieră și ne obligă să simțim tot ce nu am vrut să simțim în trecut.

Copiii noștri ne oferă ocazia să ne creștem din nou și aduc lumină către cele mai adânci răni pe care am crezut că timpul le-a vindecat.

Fiecare experiență dureroasă a fost stocată în creierul nostru departe de amintirile obișnuite și odată cu ea, au rămas și emoțiile asociate acelei experiențe. Atunci când trăim o altă experiență care i se pare creierului nostru că seamană cu cea din trecut, suntem invadați și de emoțiile pe care le-am trăit atunci, dar care au fost prea dureroase pentru a fi procesate. Creierul caută apoi, fiecare ocazie pe care o găsește pentru a ne face să simțim acele sentimente pe deplin, iar el să poată stoca apoi amintirea alături de celelalte, eliberată de emoție. Odată ce emoției i-a fost permis să fie simțită, ea se dizolvă puțin câte puțin, în funcție de intensitate. Aceasta este pe scurt explicația triggerelor sau a declanșatorilor noștri. De aceea uneori izbucnim și avem reacții exagerate și ne este greu să înțelegem de ce.

Alteori, este vorba despre furie, multă furie care a fost reprimată și nu mai vrea să stea în umbră. Ce este de fapt furia?

Furia reprezintă o acumulare de nevoi neîndeplinite. Momente în care ne-am simțit lipsiți de putere sau control, momente în care ne-am simțit neîndreptățiți sau neînțeleși. Clipele în care aveam nevoie de atenție și iubire, dar comportamentul nostru era interpretat ca fiind neadecvat. Toate aceste strigăte au rămas fără glas atunci când eram mici și ne era prea frică, iar odată ce am devenit părinți, și-au regăsit din nou vocea. Copilul nostru însă, nu are nicio vină, oricât de mult simțim în acele momente intense că nu ne înțelege așa cum ne-am dori, că nu îi pasă așa cum am avea nevoie sau că nu vede cât de multe lucruri facem pentru el și cât de puțin îi cerem în schimb. Nu este datoria lui să aibă grijă de nevoile noastre, ci doar a noastră. El este doar terenul care face atât de vulnerabile sentimentele noastre reprimate, iar dacă aruncăm asupra lui toată această povară, va duce mai departe durerea noastră simțindu-se vinovat pentru furia și nefericirea din noi.

Cum putem gestiona mai ușor acele emoții intense? Exersând zi dupa zi, pauza, conștientizarea și conectarea cu lumea noastră interioară. Atunci când suntem trigger-uiți sau invadați de furie, sentimentele încep să se miște prin corpul nostru. Le putem simți în piept, în stomac, la cap sau gât. Devenim tensionați și respirația noastră devine foarte scurtă și rapidă. Atunci când învățăm să devenim conștienți de acele senzații, vom căștiga capacitatea de a ne opri și de a înceta să mai acționăm în baza lor.

Pentru a vindeca un trigger este uneori de ajuns doar să spunem stop și să ne dăm voie să simțim acea emoție. Să încetinim respirația și să stăm alături de sentimentele noastre. Cel mai probabil vom simți nevoia de a disocia luând telefonul în mână sau de a merge în bucătărie să facem curățenie (compulsivă). Va fi nevoie să rezistăm acelei nevoi și să ne oferim șansa de a simți ceea ce corpul nostru are nevoie să proceseze și nu a reușit să o facă la timpul potrivit.

Același lucru este de ajutor să facem și atunci când apare furia. Furia este un sentiment copleșitor și prea puțin văzut într-o lumină bună. Ea încearcă de fapt să tragă un semnal de alarmă către toate lucrurile care nu merg bine în interiorul nostru. Ne spune că sunt prea multe nevoi care au fost ignorate și prea puțină atenție a fost îndreptată către propria persoană. Așadar, atunci când devenim copleșiți de furie, tot ce este nevoie să facem este să ne oprim. Să încetinim motoarele, să punem mâna pe inima și să respirăm adânc. Dacă închidem ochii vom reuși mai ușor să ne conectăm cu lumea noastră interioară și este posibil ca lacrimile să apară. Acelea sunt emoțiile care vor să iasă și vindecarea mult așteptată. În spatele furiei se află întotdeauna tristețe, iar odată ce îi permitem să fie simțită, furia va dispărea. Același lucru este valabil și în cazul copilului nostru.

După ce punem mâna pe inima sau pur și simplu ne permitem să stăm cu ochii închiși și să simțim toate emoțiile ce ies la suprafață, le putem numi. Dacă numim sentimentele noastre atunci când apar, le vom îmblânzi și ne va fi mai ușor pe viitor să știm ce se petrece în interiorul nostru. După ce le-am numit, ne putem întreba ce nevoie avem. Poate avem nevoie doar să încetinim ritmul pentru a ieși din răspunsul la stres. Poate avem nevoie să mai tăiem din lista zilei cu lucruri de făcut. Poate avem nevoie să cerem ajutor sau pur și simplu de o scurtă pauză.

Exersând aceste abilități de fiecare dată când este nevoie, ne vom antrena creierul pentru a forma alte căi neuronale pe care să le urmeze în situațiile provocatoare.

La sfârșitul zilei, după ce au adormit copiii, încearcă să nu te arunci direct către televizor, un pahar de vin, ciocolată sau altele asemănătoare. Dă-ți întâlnire cu tine! Așează-te într-un loc confortabil sau oriunde te simți liniștit și conectează-te cu lumea ta interioară. Închide ochii și respiră adânc și fără grabă pentru a deschide ușa mai ușor. După aceea poți scrie într-un jurnal sau pur și simplu să numești felul în care te simți și tot ce ai trăit în ziua respectivă, părțile neplăcute, dar și cele pentru care ești recunoscător. În felul acesta nu vei lua cu tine și a doua zi toată încărcătura emoțională din ziua precedentă. I-ai permis corpului tău să proceseze toate sentimentele dificile care au apărut și îți va fi mai ușor să cauți soluții pe viitor, pentru a le depăși mai ușor sau vindeca, după caz. Odată ce ai făcut asta te poți relaxa alături de un film sau o carte bună.

Copiii sunt hrană pentru sufletul nostru. Ne ajută să ne schimbăm viața în timp ce le oferim și lor șansa unui drum liber unde să-și poată scrie povestea, lipsiți de povara bagajului nostru emoțional.

Atunci când ne purtăm cu empatie și iubire față de persoana noastră, ne va fi mult mai ușor să ne purtăm astfel și cu cei din jurul nostru și în special, cu copiii noștri.

Photo: elements.envato.com

(Visited 54 times, 1 visits today)

Leave A Comment