“Nu-l mai lua în brațe mereu, fiindcă o să se învețe așa și nu mai scapi de el.” Îmi povestea o mamă zilele trecute că i se spunea după ce s-a născut copilul ei. 

Doar oare, din ce motiv facem copii? Ca să ne dorim mai apoi să scăpăm de ei? Sau ca să-i avem aproape și să facem schimb de iubire și îmbrățișări zilnic? 

Câți dintre adulții din ziua de azi nu tânjesc după o îmbrățișare, dar nu au parte de ea? Pentru că mulți dintre noi, din cauza acestei mentalități, pe măsura ce creștem devenim din ce în ce mai reci unii cu alții, spre deosebire de copii, care simt cum ar trebuie să fie relațiile interumane nealterate de concepții greșite. 

Dacă oamenii nu ar fi stat aproape unul de altul, dacă copiii nu ar fi dormit împreuna cu părinții lor, dacă adultii nu i-ar fi ținut în brațe și nu ar fi răspuns îndată plânsului lor, specia umană nu ar fi supraviețuit în urmă cu sute de ani. 

“Lasă-l, nu vezi că vrea doar atenție…” Mai aud spunându-se uneori părinților, în legătura cu copilul. 

Doar oare, când nevoia de atenție a devenit ceva greșit de care nu trebuie să avem parte? Nevoia de atenție, este o nevoie legitimă a copiilor, în special a celor foarte mici. Astfel își dezvoltă atașamentul sigur și înțeleg mai bine lumea din jurul lor. Împreuna cu atenția iubitoare a unui adult. 

Copiii nu au venit pe lume să stea singuri și să-și regleze singuri emoțiile. Au nevoie de ajutorul nostru pentru a face asta. Lumea întreaga este un loc înspăimântător pentru ei, sunt lipsiți de informații esențiale, de capacitatea de a le înțelege pe toate și înzestrați cu o imaginație bogată, care uneori poate trezi frici cumplite în sufletul lor. 

De aceea au nevoie de noi, de atenția și prezenta noastră. Chiar și adultii au nevoie de atenție, de o persoana care să-i asculte și să le fie aproape zilnic. De ce a început să ni se para că acest lucru este ceva de care copiii nu ar trebui sa aibă parte? 

Hai să ne oferim îmbrățișări, să ne ținem în brațe zilnic, să ne acordăm atenție nouă și copiilor noștri ori de câte ori avem nevoia. Și cu siguranță, lumea va deveni un loc mai frumos și oamenii mai liniștiti. 

(Visited 34 times, 1 visits today)

Leave A Comment