Prima noapte, prima noapte singură în patul ei. 

Chiar dacă nu a fost așa departe de mine, tot a dormit departe de căldura trupului meu, așa cum nu a făcut-o în ultimii 4 ani și 8 luni. 

De când s-a născut, Anais a dormit cu mine in pat. A fost perfect pentru noi, nu mi-am dorit nicio clipă să o duc departe, mai departe de mine, chiar dacă în unele nopți mi-a fost greu cu zeci de treziri. Știam că avea nevoie de mine și noaptea, la fel cum avea nevoie si ziua. Știam că nu va dura o veșnicie și că sunt binecuvântata că am ocazia să-mi împart nopțile cu făptura aceea mică și gingașa. 

După apariția lui Eric în viețile noastre, am continuat în aceeași formula. Nu a vrut sub nicio formă să doarmă în altă parte și nu am insistat nicio clipă. Se petreceau destule schimbări în viața ei și știam că nevoia ei de apropiere era și mai mare atunci. 

Am dormit toți 3 timp de 1 an și a fost minunat de provocator, distractiv, dar și obositor pentru mine de multe ori, însă nu aș schimba nicio secundă. Această experiență i-a apropiat și a consolidat adaptarea noastră în noua formulă. 

De curând am adus în discuție ideea unui pat supraetajat, în care Anais să doarmă sus, iar eu cu Eric, jos. A incantat-o de fiecare dată ideea aceasta atunci când vedea prin Ikea paturi de genul, așa că ne-am gândit, de ce, nu? 

Am tatonat terenul și discutat de mai multe ori pană să luăm decizia finală, pentru a fi siguri ca își dorește cu adevărat, iar când am simțit ca este așa, am trecut la treabă. 

Ieri a sosit patul și Anais nu s-a mai dezlipit de el. 

Copiii au nevoie de individualitate, de lucruri doar ale lor. Odată cu apariția frățiorului în viața ei, această nevoie a fost din ce în ce mai greu de atins, nevoită să împartă tot și cu el vesnic pe urmele ei. 

Ca să-i venim în ajutor, am întrebat-o care sunt jucăriile ei preferate, a ales 3 și am hotărât că acelea sunt doar ale ei și nu este nevoită să le împartă dacă nu dorește. Restul jucăriilor se împart între ei, cu regula de a aștepta dacă celălalt se joacă deja cu jucăria respectiva, până termina și fac cu rândul. Asta dacă nu cumva își doresc să se joace împreuna, desigur. 

Aceasta regula a fost aur pentru ea. A ajutat-o să-și depășescă frustrările repetate din cauza invadării spațiului personal de către el, a vieții, a părinților, etc. Nimic nu a mai fost doar al ei dintr-o dată, așa cum era înainte. Și este nevoie să înțelegem că acesta nu este egoism. Nu se suprapune cu iubirea dintre ei, ci este adaptare și dezvoltare. Ne iubim soții și prietenele, dar asta nu înseamnă că nu simțim nevoia de a avea lucruri sau momente doar pentru noi uneori. Ne dorim sa crească persoane darnice și cu dorințe pure de a împarți, dar asta nu se produce forțat, ci cu înțelegerea nevoilor proprii, empatie, răbdare și puterea exemplului. 

Revenind la întâmplarea noastră recentă, am știut că are nevoie și de un loc numai al ei, în care să se refugieze când simte nevoia, iar patul ei, este locul perfect. 

A spus din prima că acolo nu are voie nimeni. Apoi a zis că avem voie doar eu și tati, ne-a compus chiar și un cod de acces. 🙂 Iar aseară, începuse să mă roage să îl urc și pe Eric în patul ei. Dovada ca lucrurile vin de la sine, fără să forțam procesul și cu respect pentru nevoia de intimitate și individualitate. Fără să ne supărăm dacă spune uneori că nu vrea să vină și el sau să împartă diferite lucruri și cu el. Empatia este cheia. 

Mi-am făcut milioane de scenarii în minte despre cum va fi prima noapte singură în patul ei și niciunul nu s-a potrivit cu realitatea. A adormit imediat, cu mine alături, apoi eu am coborât, iar în timpul nopții s-a trezit o singură dată pentru a merge la baie, apoi a adormit singură la loc, în doar câteva minute. Dimineața s-a trezit extrem de senină și fericită pentru că dormise singură și repeta întruna ce bine a dormit ea. 🙂

Faptul că a beneficiat de un atașament sigur, i-a dat putere și dorință proprie către independență. Atașamentul sigur este nevoia de apropiere mereu îndeplinită și se consolidează cel mai bine în primul an de viața. 

Contrar deselor păreri care spun că dacă doarme copilul cu tine în pat se va învăța așa și nu va mai dori să plece niciodată în patul lui, vă spun că lucrurile stau exact invers. Dacă le alimentam nevoia de iubire și protecție în primii ani, singuri își vor lua zborul, pentru că se simt iubiți și încrezători, iar asta le da curaj spre cucerirea unor noi etape și capitole din viața lor. 

Cu încredere, păstrați-vă puii aproape la început de drum, atât cât au nevoie, nu se învăța “prost”. Sunt genetic programați să își dorească să doarmă aproape de noi. În vremurile de vânători-culegători, copiii nu dormeau într-o peștera alăturată, ci împreuna cu părinții, pentru a le asigura supraviețuirea și siguranța. Bebelușii au rămas cu aceleași nevoi, doar vremurile s-au modernizat. 

Ieri a început un nou capitol în viața noastră, cu emoție și bucurie, aștept sa văd ce ne mai rezervă viitorul. 

(Visited 36 times, 1 visits today)

Leave A Comment