Vreau să vorbim puțin despre “noul parenting” sau “parentingul modern” așa cum am văzut că se spune mai nou, pentru că mi-au ajuns de prea multe ori pe la urechi acești termeni, în ultimele săptămâni și mă deranjeaza ironia din ele.

În primul rând, nu este nimic nou și nimic modern. 🙂

Abordările pe care le promovez eu și mulți alții, și aplic și eu in relația cu copiii mei, nu sunt noi. Se bazează pe studii făcute de zeci de ani. Posibil ca acum, fiindcă informația circulă mult mai ușor, să ajungă la un număr mai mare de părinți, față de cât o făcea în trecut, mai ales când eram noi mici. De aici, ideea de nou. 

La capitolul modern, din nou, mi se pare greșit să-l numim așa. Când vorbim despre educație și creșterea copiilor, nu ne bazăm pe ce este modern, ci pe ce este sănătos. Ceva modern, înseamnă ceva trecător, ca în modă eventual. Iar la capitolul parentaj, ne bazam pe psihologie, iar în psihologie nu există “modernisme”. Da, pot apărea studii noi, dar asta este cu totul altceva, pentru că, la fel ca în orice domeniu, sănătate, tehnologie, etc., și felul în care ne creștem copiii, evoluează și noi evoluăm ca oameni, odată cu ei. 

Acum că am clarificat felul în care văd eu ideea de “nou” și “modern” din parenting, hai să vorbim despre prima idee greșita spusă de cei care-l numesc astfel. 

Aud tot mai multe mame, care cred că acest tip de parenting, pe care îl voi numi acum, conștient, ca să evit termenii de nou și modern, are la rădăcini  ideea că trebuie să facem orice pentru a evita să facem copiii să plângă. 

Și de aici, se naște o presiune incredibilă ajunsă pe umerii părinților, care îi încarcă cu grămezi de vinovatie, neputință, până când răbufnesc și ajung în extrema cealaltă, spunând că “noul” parenting este o prostie.

Nu este nimic rău în a plânge. Chiar dacă suntem cei mai buni și minunați părinți din lume, copiii noștri tot vor avea nevoie să plângă. De ce? Pentru că simpla lor dezvoltare și înțelegere a mediului înconjurator, implică frustrări peste frustrări, lipsa de informații complete și capacitatea de a le asimila. Toate acestea se adună în ei și trebuie să iasă cumva. Iar cel mai sănătos mod de a o face este prin plâns sau râs, dar când vorbim despre emoții mai serioase, plânsul este varianta mai eficientă. Copiii au nevoie să se descarce de emoțiile grele, la fel ca orice om.

Știu că am crescut într-o societate care nu vedea cu ochi buni plânsul. Din păcate, încă este așa în multe familii. Ni se spunea că este rușinos, că încercam să manipulăm prin plâns, că jucăm “teatru”, că plângem degeaba și lista poate continua. Datorită felului acesta în care am fost crescuți, ne este greu să ne vedem copiii plângând. Ating niște zone foarte sensibile in noi atunci cand plâng, uneori trezind și furie. Am face orice ca să-i oprim din plâns sau și mai rău, îi certăm pentru că o fac. 

Fiecare om furios pe care îl vedem pe strada, are un bagaj emoțional puternic în spate, de care nu i-a fost permis să scape atunci când era mic. 

Așadar, parentingul conștient, nu împiedica plânsul, îi permite să apară atunci cand este nevoie și întodeauna cu parintele aproape. Dacă cel mic plânge singur, nu se produce efectul dorit, din contră. Au nevoie sa plângă în brațele noastre sau cu noi alături, dacă este vorba de o descărcare a furiei, de exemplu si nu ne permit să-i ținem în brațe. Dar, este extrem de important să știe faptul că îi iubim și acceptăm chiar și atunci când le este greu. 

A doua idee greșită este lipsa limitelor. Nu, parentingul nou, modern și cum mai vrei sa îi spunem, nu împiedica limitele. 

Copiii au nevoie de limite! Fără ele se simt nesiguri și speriați. Dar, întotdeauna limite puse cu blândețe și empatie. 

Este perfect normal ca atunci când impunem o limita, copilul să înceapă să plângă sau să-și manifeste nemulțumirea. Asta nu înseamnă ca am dat greș. Rolul nostru este să ne exprimăm empatia și înțelegerea față de frustrarea lui, dar să ne menținem limita, dacă dorim sa învețe anumite reguli. Vorbim, bineînțeles, despre reguli și limite rezonabile, în armonie cu dezvoltarea lor. 

Nu te aștepta ca imediat ce încerci sa pui o limita cu “frumosul” cum se spune, copilul tău să reacționeze de îndata la fel: “bine, mami, înțeleg, asa voi face.” 🙂 

Cooperarea aceasta necesita un proces mai lung. Mai întâi permite-i sa-și consume emoțiile care apar odată cu acele limite. Arata-i faptul ca empatizezi și ii ești alături, iar încet încet, va apărea și cooperarea și înțelegerea din partea lui. 

Creștem oameni, deci, fiecare schimbare pe care o dorim, are nevoie de timp. Nimic nu se poate întâmpla peste noapte. 

Asadar, plânsul ne este prieten, la fel și limitele. Dar toate, cu iubire, cu brațele noastre mereu deschise și răbdare. 

Parentingul conștient nu trebuie să fie înțeles ca o povara, din contra, este mult mai ușor de abordat și ne ajută și pe noi sa ne vindecăm sau să înțelegem multe dintre rănile cu care am rămas din copilărie. Este o abordare plină de respect, iubire și in concordanța cu sănătatea mintala a copiilor noștri. 

Dacă este înțeles cum trebuie, parentajul cu blândețe va contribui la formarea unei lumi mai bune. Fiindcă, copiii noștri sunt viitorul. 

Pedepsele, recompensele, bătaia, nu au ce cauta în acel viitor. 

Sunt foarte multe de spus și din păcate, nu o pot face într-un singur articol. 🙂 

Eu voi lucra zi de zi, pentru ca părinții de pretutindeni să primească ajutorul de care au nevoie și copiii lor sa crească și sa se dezvolte în cel mai frumos mod cu putința.

Și nu în ultimul rând, un alt aspect important în parentajul conștient și cu blândețe, este atenția ȘI asupra părintelui. A nevoilor lui, a informațiilor, ajutorul de care poate nu dispune și a propriilor bagaje emoționale de care are nevoie sa scape și vindece. 

Numai așa, vom putea fi niște părinți mai buni pentru minunile noastre. Înțelegere și iubire, de ambele părți. 

Te îmbrățișez!

Photo: pixabay

(Visited 72 times, 1 visits today)

Leave A Comment