Câteva zile bune după ce am aflat vestea ca voi fi mama de băiat, sufletul mi-a fost cuprins de o teama ciudată. Eram fericită pana la cer pentru faptul ca este sănătos și îl iubeam nespus încă din pântec, însă frica nu-mi dădea pace. De ce?… mi-a fost clar abia puțin mai târziu. 

Pentru ca eram intoxicată cu toate preconcepțiile, tiparele și stereotipurile care spuneau ca băieții sunt și sunt și sunt… Chiar și însărcinată fiind, auzeam destul de des vorbe de genul, baietii sunt mai neascultători, fetițele sunt mai deștepte, mai linistite, ulterior după ce am născut, eram oprită pe strada cu vorbe “drăguțe” de genul: “asa sunt băieții, plâng mult, asa sunt băieții, nu dorm, asa sunt băieții, asa sunt băieții…”

Nu! Asa sunt copiii, punct! 

Toți copiii plâng, unii mai mult, alții mai puțin. Plâng pentru ca au o nevoie sau o trauma ce se vrea a fi vindecata, plâng pentru ca asa este normal și sănătos, sa plângem atunci când este nevoie sa ne eliberam de stres sau emoții negative. 

Copiii sunt copii! Exista și fetițe extrem de energice, va spun din experiența, la fel de bine cum exista și baieti mai liniștiti. Am o fetița care s-ar cățăra in toți copacii de dimineața pana seara, dacă s-ar putea. 🙂 

Faptul ca unii sunt mai agitati și agresivi, sa spunem, nu se datorează nicidecum genului de care aparțin. Pur și simplu este urmarea felului in care au fost crescuți. De multe ori cu mai puțina tandrețe decât fetele, pentru ca deh, sunt băieții, nu? Cu mai putine vorbe dulci, pentru ca, sunt baieti și trebuie sa le vorbim ca unor bărbați, nu? Sau, la fel de rău, sunt expuși la desene violente. 

Sa nu uitam faptul ca vremurile in care era nevoie ca băieții sa fie pregătiți de mici pentru a apara tribul/familia și a pleca la vânătoare, au apus de mult. 🙂 In zilele noastre, băieții nu mai trebuie sa se lupte cu animalele de prada, alături de ceilalți bărbați sau sa rămână stăpânii casei dacă tatăl lor pleacă la război.

Ii putem tine in brațe și pe ei, atât de mult, pe cât au nevoie. Ii putem pupa și “alinta”, cât au nevoie. Le putem permite și lor sa plângă, pentru ca și ei au nevoie sa plângă, fiind oameni. Plânsul nu este doar pentru fete și nu ii face mai puțin bărbați. Au și ei nevoie de același tratament ca și fetele, pentru ca înainte de toate, sunt copii. 

Și veți vedea atunci, ca băieții nu mai sunt asa cum se credea și încă se crede. 

Dacă le oferim tratament diferit, automat vor fi diferiți, dar nevoia de atașament, de conectare, de atingere, este o nevoie egala. Dacă le oferim toate acestea, nu vor deveni efeminați, vor deveni pur și simplu niște baieti echilibrati, sănătoși și inteligenți emoțional. 

Eric a apărut in viața mea pentru a rupe toate tiparele cu care fusesem intoxicată. 

Este mai liniștit decât toate fetițele din jurul nostru, înzecit mai calm față de sora lui la aceeași vârsta, se trezește mai rar noaptea, doarme in mașina, ceea ce Anais nu a mai făcut de când avea 9 luni și lista poate continua. 🙂 

Iar toate acestea se datorează in mare măsura faptului ca eu sunt diferită ca mama. Am știut sa fac mai bine anumite lucruri, am fost mai liniștita din multe puncte de vedere, iar asta se vede in el. 

Da, este băiețel și este unic, la fel cum sunt toți copiii. 

Un copil este cartea de vizita a emoțiilor prin care a trecut, a tratamentului de care are parte acasă și in societate. Când vom înceta sa ne purtam diferit cu băieții, vom descoperi suflete pline de iubire și tandrețe ce abia așteaptă sa iasă la lumina. 

Credit photo: www.mirceanetea.ro