A fost un an de pomină. Un an presărat cu de toate. Momente copleșitoare, clipe de fericire nemaisimțită, zile în care nu știam ce mai fac bine, cum ar trebui sa procedez și unde mă mai regăsesc, ca mama si femeie.

Știam că va fi greu, mi-am imaginat viața cu doi copii in fel și chipuri, dar niciodata în felul acesta.

De ce? Pentru că este incredibil de frumoasa si grea in același timp.

Pentru că, într-o clipă simți nevoia sa te ascunzi undeva unde să nu mai auzi nimic măcar pentru câteva secunde, iar câteva minute mai târziu, te uiți la ei la ei râzând și simțindu-te cea mai norocoasă ființă de pe pământ. Ce-i drept, norocoasă mă simt mereu, norocoasă si plină de recunoștință. Dar sentimentele acestea, nu au mereu puterea de a eclipsa greul ce apare uneori.

Sunt zile care trec ca unse, în care totul se așează si rezolvă de la sine, atât de simplu și frumos. Și zile în care, parca te-ai rătăcit într-un labirint de emoții și nevoi ale tuturor, iar linia de sosire te așteaptă numai pe tine.

Mi se pare incredibil de crezut faptul că a trecut 1 an de când sufletul mi s-a topit pe loc atunci când l-am văzut. Un an de când acest băiețel mi-a furat inima pentru totdeauna.

Mi-a fost teamă și m-am simțit atât de nepregătită atunci când am aflat că voi fi mama de băiat, dar apoi nimic nu mi s-a părut mai ușor în viață, decât să-l iubesc. Din prima secunda în care m-a privit si i-am simțit pielea catifelată pe obrazul meu, omulețul acesta si-a găsit locul adânc în inima mea si tot restul vieții voi încerca să-i fiu oază de liniște, siguranță, dragoste și încredere.

Un an de cănd mi se spune “mamă”, cu două voci diferite.

Un an de când sufletul meu nu știe cum să se împartă, atunci când amândoi au nevoie de mine.

Un an de când brațele mele au devenit atât de bogate și puternice încât să-i poată iubi și strânge la piept în același timp. Pentru că, aproape mereu, au nevoie de iubire în același timp. Parcă li se face pofta de mami, atunci când se văd unul pe celalalt aproape de mine.

Un an de când nu mai sunt aceeași mama, o știu și eu, o știe și ea. Oricât am încercat să lupt pentru ca ea să nu simtă diferența, mi-a fost imposibil și cred ca este imposibil.

Gândul pe care încerc să nu-l uit nicio clipă, este acela că, și ea este încă mică. Chiar dacă prin puterea circumstanțelor, s-a transformat peste noapte în copilul mai mare, este tot mică. Aceeași fetiță care are nevoie de brațele și grija mea zilnică.

Se pare că inima mea aștepta, îl aștepta pe acest băiețel atât de bun, zglobiu și răbdător. A venit cu cele mai frumoase lecții de viață pentru mine. A adus cu el puterea si curajul pentru a mă ajuta să mă regăsesc si să-mi urmez visurile. În ciuda faptului că acum sunt doi, el imi oferă energie si resurse pentru a face mult mai multe decât ma credeam capabilă.

Viața cu amândoi este un carusel magic, încărcat cu iubire infinită, nebunie frumoasă, ore veșnic insuficiente pentru a le face pe toate si zile pline de mister, magie și generozitate.

Îți mulțumim încă o data pentru ca ne-ai ales, suflet  cald.

Astăzi ma voi bucura cât pot de mult, de ultimele ore în care îți pot spune încă, bebelușul meu. De maine, vei fi un băiețel, și zi după zi, vei mai crește un pic, iar eu ma voi bucura și zbura alături de tine, în aceasta poveste ale cărei pagini abia aștept sa le descopăr.

Photo: pixabay