Unul din gândurile cele mai de preț care mi-a fost confirmat in cărțile de parenting pe care le-am citit, ale autorilor și psihologilor mei preferați, este acela ca, mai presus de orice, trebuie sa ne purtam cu respect fata de copiii noștri.

Noi le-am dat viața, dar nu ne aparțin ca un obiect de exemplu, sunt indivizi la rândul lor, la fel ca noi, și asa cum respectam adultii și persoanele din jurul nostru, la fel este frumos și necesar, sa respectam și copiii, chiar dacă ii vedem mai mici. Asa cum ne purtam noi cu ei, la fel se vor purta și ei cu oamenii din viața lor. Nu ei au cerut sa se nască, noi ni i-am dorit, iar faptul ca ne este greu uneori sau poate chiar zilnic, nu este in niciun caz vina lor. 

Aceste rânduri, îmi doresc sa-mi răsune cât mai des in minte, in perioada pe care o traversam. Ne este foarte greu tuturor, unii sunt nevoiți sa lucreze și de acasă și este aproape imposibil când ai copii mici. Văd peste tot pe internet, glume și postări in care părinții se plâng ca le este greu cu copiii numai in casa. Și pe mine ma amuza, recunosc, mai ales când ma regăsesc in mare parte, dar… as vrea sa ne îndreptam puțin atenția și asupra lor, a copiilor. Cam cât de greu trebuie sa le fie lor? 

Noi suntem adulti cu capacitatea de a ne autoregla emoțiile, mai radem, glumim cu prietenii, facem haz de necaz, ne putem relaxa seara cu un pahar de vin roșu. Avem acces la cărți de psihologie, articole, ba chiar videoclipuri live pe Facebook cu psihologi care ne dau sfaturi despre cum sa trecem mai ușor aceasta perioada, sa nu ne lăsam prada panicii, a gândurilor negative, anxietății, etc.. Si cu toate astea, tot ne este greu. Știm ce înseamnă acest virus, știm exact de ce stam in casa și avem idee despre ce va urma. Dar ei? 

Ei nu sunt nici pe departe capabili sa-și autoregleze emoțiile, la capitolul acesta au extrem de mare nevoie de noi. Nu au capacitatea sa citească și sa urmeze sfaturile specialiștilor, ca noi, anxietatea și necunoscutul ii pot acapara cu totul. Chiar dacă am încercat sa le explicam, nu pot înțelege la fel de bine ca noi, ce înseamnă acest virusul, ce este o pandemie, cum se răspândește și de ce este atât de important sa stam in casa. Anais in primele zile, ma întreba zilnic dacă ieșim in parc. Stia ca nu putem merge printre copii sau la locul de joaca, și îmi propunea sa ne ducem la copacul ei in parcul IOR. Spunea: “Mergem la copacul meu, nu sunt copii acolo, suntem singuri, putem?”. Mi-era asa mila de ea… După ce i-am explicat mai multe zile la rând, a văzut și o mașina de poliție care a trecut prin fata blocului nostru și anunța ca nu este bine sa ieșim, a înțeles ca este nevoie sa stam in casa, pentru ca afara sunt mulți oameni răciți și circula un virus neprietenos. Dar ma întreb oare, este de ajuns?

Chiar dacă a înțeles asa, in mare, tot este greu, pentru ca întreaga ei lume s-a dat peste cap. Și daca a acceptat ideea ca nu putem ieși, nu înseamnă ca ii este ușor, la fel cum nu ne este nici noua. Partea buna, in cazul lor și diferită fata de noi, adultii, este ca, daca ne au pe noi aproape și atenția noastră, este tot ceea ce au nevoie și nimic nu este mai important. Daca ne jucam cu ea, povestim, ne îmbrățișăm, dansam, nu mai are nevoie de altceva, este cel mai fericit copil.

Iubirea și prezenta noastră, le hrănește sufletul, noi suntem întreaga lor lume. Iar atunci când ne văd acasă, dar suntem mereu prinși cu treburi, este cu atât mai greu. Zilele acestea am profitat de timpul petrecut in casa, pentru a face câteva schimbări, a renunța la lucrurile inutile, pe care le vom dona, pentru a face curățenie și pentru a organiza casa pentru Eric care se pregătește sa pornească mersul de-a bușilea și are nevoie de un mediu sigur, fără pericole. In tot acest timp, Anais ma ruga sa ne jucam. Eu când terminam ceva, venea ora mesei, apoi ora de somn a bebelușului și aproape mereu o amânam și fără sa-mi dau seama, se făcea noapte și trebuia sa doarmă. Soțul trebuie sa lucreze și el de acasă, deci, ne avea in preajma și nu prea… Copilul meu are nevoie de mine, de noi!

Noi suntem fericirea lui! Pot face tot ce mi-am propus, dar pe rând și cu pauze in care sa fiu acolo, numai pentru ea. Fără sa ma gândesc la ce am de făcut după, fără sa-mi arunc ochii in telefon, sa fiu 100% prezenta. Dacă reușim asta zilnic cu micuții noștri, sunt sigura ca vom reuși sa trecem cu bine peste toate. Fericirea lor, va fi și fericirea noastră. Conectându-ne constant cu ei, vom obține cooperarea lor. Și este mai important sa avem un copil dornic sa coopereze, decât un copil care ne asculta de teama de a fi pedepsit, de exemplu. De acum, de fiecare data când va este greu și simțiți ca nu mai puteți, respirați adânc, opriți-va din ceea ce faceți și gândiți-va ca și lor le este la fel de greu. Luati-i in brațe, ascultați-i, încercați sa găsiți o cale de mijloc pentru toți și cu iubire imensa și înțelegere toate se vor așeza asa cum ne dorim. 

Totul va fi bine! #stamacasa

(Visited 14 times, 1 visits today)

Leave A Comment