Orezul rosu este grozav, va indemn sa-i dati o sansa si nu veti ramane dezamagiti. Unde mai pui ca este si un aliat al imunitatii, tocmai bun de mancat la inceput de toamna. In reteta aceasta am facut orez rosu cu legume.

-2 cepe rosii mici sau una mare;

-1 morcov mare;

-jumatate de praz, doar partea alba;

-1 ardei gras rosu, daca aveti ardei kapia, cu atat mai bine;

-2 rosii;

-500 g fasole verde congelata sau proaspata, daca aveti.

-aproximativ o cana de orez rosu.

Se calesc legumele, in afara de fasole, taiate marunt, in apa cu ulei de masline, aproximativ 5 minute. Atentie! Se calesc, nu prajesc, daca apa scade, mai adaugati pe parcurs. Orezul se pune la fiert separat si se fierbe 40-45 de minute, dupa regula o parte orez-doua parti apa. In functie de tipul de orez, e posibil sa mai fie nevoie sa adaugati apa. Puneti orezul la fiert inainte sa incepeti sa gatiti legumele, pentru a fi gata. Dupa cele 5 minute, adaugati si fasolea verde si acoperiti cu apa, lasandu-le sa fiarba 20 de minute. Cu 5 minute inainte sa stingeti focul, adaugati si orezul, sare si turmeric, dupa gust.

Se poate manca simplu, alaturi de peste sau carne. Noi l-am mancat simplu sau ca in imagine, alaturi de cod facut la cuptor.

Pofta buna!

 

(Visited 2,147 times, 1 visits today)

Leave A Comment