Ce vrei sa devii cand te faci mare?…mama :)

Atunci cand eram mici, majoritatea dintre noi, visam la ce vom deveni cand ne facem mari. In vreme ce multi copii visau sa ajunga, profesori, aviatori, doctori, politisti…eu visam sa devin mama. Cea mai mare placere si bucurie a mea, era sa ma joc de-a mama. Mi-am petrecut cativa ani din copilarie, in Belgia… Iar acolo, am avut sansa de a avea niste jucarii cu adevarat extraordinare, care nu se gaseau in Romania in acea perioada. Preferata mea, bineinteles, o papusa bebelus. Doamne, cat am iubit acea papusa….avea hainute de toate felurile, marime reala de bebelus, si toate trasaturile necesare. Ce mai?…era visul oricarei fetite care iubea sa se joace de-a mamica. Adoram sa ies la plimbare cu bebelusul meu, sa-i dau sa manance, sa-l schimb….eram tare grijulie cand il luam in brate, cand il asezam in pat, parca fusesem nascuta pentru asta. De fapt, chiar cred ca am fost nascuta pentru asta…

Multi dintre voi vor spune ca orice femeie e facuta sa fie mama….insa, din experienta vietii, am observat ca prioritatile femeilor sunt diferite. Unele devin mame fara sa fii programat asta dinainte, altele vor mai intai sa-si construiasca o cariera, altele nu se simt pregatite niciodata sa-si asume responsabilitatea pentru alta fiinta, iar in final sunt cele ca mine, care viseaza la clipa cand vor fi mame, inca de la 4-5 ani. Nu spun ca unele sunt mame mai bune decat altele, departe de mine acest gand….vorbesc doar de prioritatile diferite ale femeilor si felul in care au devenit sau doresc sa devina mame. Cred cu adevarat ca fiecare mama este minunata, insa despre asta voi vorbi cu alta ocazie. Revenind la povestea mea, va spuneam ca asta a fost visul meu de mica, pe langa planurile clasice de a urma o facultate, de a ma angaja, a-mi gasi jumatatea. Simteam ca orice cale urmam, nimic nu ma motiva suficient pentru a reusi sa-mi folosesc resursele de energie si neuroni 😊 la capacitate maxima. Mi-am dat seama de acest lucru dupa ce am nascut, cand totul a devenit clar in mintea mea. Inainte nu stiam exact ce vreau sa fac in viata, am schimbat mai multe locuri de munca dupa ce am terminat facultatea de drept, niciunul oferindu-mi satisfactia si implinirea necesara pentru a continua. Orice faceam, simteam ca este doar un drum spre telul suprem…. Si uite asa, dupa multe provocari, reusite si nereusite ale vietii, la 25 de ani, mi-am intalnit jumatatea….omul de care m-am indragostit din prima clipa si care avea sa devina sotul meu, 3 ani mai tarziu….si mai tarziu, tatal fetitei mele. Dupa 4 ani de relatie si un an de casnicie, a venit pe lume fetita noastra. Acela a fost momentul in care am simtit ca toate planetele s-au aliniat, ca m-am conectat cu adevarat la sinele meu divin, ca sunt in perfecta armonie cu universul si tot ce este in jurul meu. Totul a devenit clar, in special, intelesul cuvantului FERICIRE. Visul mi se indeplinise, eram mama. Nu am simtit nicicand o implinire mai mare, nimic in jurul meu nu mai conta…..totul era asa cum trebuia sa fie! Brusc cerul din mintea mea, a devenit senin si….dupa cateva luni am stiut perfect ce imi doresc sa fac in viata, facand si ceva in acest sens….lucru pe care nu-l mai facusem inainte. Doar visam si probabil asteptam sa-mi bata cineva la usa pentru a-mi oferi sansa aceea. Am devenit si mult mai responsabila. Poate veti spune ca toti devin asa dupa ce ajung parinti, nu stiu daca este adevarat sau nu….insa eu am simtit pe pielea mea, cum m-am transformat, dintr-o fricoasa, o persoana delasatoare si fara motivatie clara de a face ceva….intr-o femeie matura, hotarata, responsabila si cu zeci de planuri de viitor, pe care le-ar incepe maine, dar momentan timpul nu-i este cel mai bun prieten. Am devenit mult mai calma….din nou, poate veti rade, deoarece, multe dintre noi, ajung cu nervii intinsi la maxim dupa ce vine bebe, cu rabdarea epuizata si calmul doar o placuta amintire….insa eu, dupa 1 an si 4 luni de bebelusie, sunt alt om si din acest punct de vedere. Inainte eram o persoana destul de colerica, rabdarea nu era punctul meu forte si toanele erau la ele acasa. De cand sunt mami de fetita, rabdarea s-a instalat bine de tot in sufletul meu, calmul a prins radacini adanci si zen-ul imi lumineaza fiecare zi si noapte.

V-am povestit toate acestea pentru a intelege de ce va spuneam la inceput ca unii sunt nascuti pentru a deveni aviatori, medici, profesori, iar altii, ca mine, in primul rand pentru a deveni parinti, mame, in cazul meu, iar apoi sa-si gaseasca drumul in cariera. Am stiut de ce am visat la acest moment toata viata….pentru ca rolul de mamica, avea sa dea un sens vietii mele, sa ma educe, implineasca si transforme in cea mai frumoasa versiune a mea.

Leave a Reply