Alaptarea e iubire, iar eu… te iubesc, pui de om!

Se spune ca toate lucrurile se intampla cu un motiv sau…tot raul spre bine. In ceea ce ne priveste pe noi si alaptarea, chiar asa este. Mi-am dorit mereu sa fiu o mama tanara, sa am copii cat mai repede, insa nu a fost sa fie…si asta pentru ca nu-mi intalnisem inca jumatatea. Privind in urma, imi dau seama, ca asta a fost una dintre marile sanse pe care mi le-a scos in cale destinul. De ce spun asta? Pentru ca daca as fi devenit mamica tanara, asa cum imi doream, dupa terminarea facultatii, sa spunem…m-as fi privat pe mine si mai ales pe copilul meu, de unul dintre cele mai mari daruri ale vietii, alaptarea. Cand eram tanara, nu stiam aproape nimic despre ce inseamna alaptarea, beneficiile pe care le poate aduce bebelusului si mamei. Mi se parea ca este doar o forma de a hrani bebelusul, care poate fi inlocuita cu usurinta cu laptele praf, varianta mult mai simpla pentru mama.

Odata cu inaintarea in varsta, m-a interesat din ce in ce mai mult sanatatea si inevitabil am inceput sa aflu si putin cate putin despre beneficiile alaptarii. Spun putin cate putin, pentru ca nu am aprofundat subiectul decat atunci cand am ramas insarcinata.

Am petrecut luni intregi de-a lungul sarcinii, citind si cautand informatii despre alaptare, atasare corecta, alimentatie in timpul alaptarii, alimente care ajuta cresterea lactatiei, pozitii de alaptare, credeti-ma, nu a ramas nicio ramura nestudiata.

Din nefericire, nu am reusit sa nasc natural asa cum imi doream, insa nu vreau sa intru in detalii aici, deoarece imi doresc sa va impartasesc si povestea nasterii mele in alt articol.

Ajunsa in sala de operatie, singura mea grija era daca voi reusi sa alaptez cat mai curand si sa spun medicilor ca imi doresc asta. La un moment dat, doamna mea doctor ginecolog, le-a spus celorlalti doi medici, anestezistul si neonatologul, “aveti grija ca, daca nu reuseste sa alapteze, va bate!” In spirit de gluma, bineinteles, insa cred ca ma facusem inteleasa! 😊

Primul meu moment magic si inceputul povestii noastre in alaptare, a fost la cateva ore dupa nastere, cand mi-a fost adusa fetita. Am luat-o in brate si pus-o imediat la san, moment in care micul meu pui de om, s-a atasat perfect! Imi dau lacrimile si acum, cand va povestesc asta…

Din pacate, fericirea mi-a fost umbrita partial, cand, dupa ce fetita a stat o vreme la san, nu o auzeam inghitind. Atunci m-am speriat si m-am gandit ca probabil lactatia nu mi s-a instalat inca si va trebui sa-i dau lapte praf. Ceea ce am si facut, din pacate, de doua ori. Pana cand am avut norocul sa-mi scrie la momentul cel mai potrivit, o veche prietena din lumea salsa, de la noi din scoala, mai exact. Era si ea mamica si avusese ceva experienta cu alaptarea, in sensul ca startul ei fusese destul de complicat. M-a sfatuit sa am incredere in mine si in fetita mea, sa nu-mi fie teama si sa o tin la san oricat e nevoie, pentru ca lapticul va veni cat de curand.

A fost tot ce-mi trebuia in clipele acelea de semi-disperare. Pentru ca, oricat citisem si ma informasem inainte, atunci nu vedeam decat cum bebelusul meu trage din san, insa nu inghite nimic. Si…ca majoritatea mamelor, greseala mea a fost ca m-am panicat. M-am incarcat apoi cu incredere in mine, in noi doua si nimic altceva nu a mai contat. M-am intins in pat si am stat cu ea la san, m-am relaxat si m-am bucurat de minunea de la pieptul meu si de cat de linistita era acolo, cuibarita langa inima mea.

Dupa cateva ore, a urmat al doilea moment magic, cel in care bebelusa mea a inceput sa manance de la sanul meu. Aveam colostru si imi venea sa tip de bucurie! Nu voiam sa mai aud de biberoane sau lapte praf niciodata. Fetita mea era la pieptul meu, o puteam hrani asa cum am visat si nu exista bucurie mai mare.

De atunci a fost alaptata la cerere si exclusiv pana cand am inceput autodiversificarea, fiind si in prezent.

Pentru mine, sentimentul pe care mi-l ofera alaptatul, este unul dintre cele mai implinitoare. Este unul dintre cele mai de pret daruri pe care i le pot oferi puiului meu si mie. Deoarece alaptare ofera numeroase beneficii si mamei, nu numai bebelusilor. Atunci cand o tin la pieptul meu si ma priveste in ochi, lumea s-ar putea prabusi in jurul meu, iar mie nu mi-ar pasa….momentele acelea, sunt ale noastre si….atat!

Ma doare sufletul cand vad un bebelus caruia i-a fost refuzat acest drept. Insa fiecare mama le stie pe ale ei si probabil nu toate simtim la fel. Pentru ca, alaptarea este si grea…in primele 3 zile dupa ce am ajuns acasa de la maternitate, am avut parte de furia laptelui, cum se spune, si a fost destul de greu si dureros. Nu vreau sa intru in detalii, pentru ca sincer…as mai trece prin asta de inca o mie de ori si nu mi-ar pasa. Bucuria si beneficiile alaptarii, merita orice sacrificu. Si aici ma refer si la faptul ca majoritatea bebelusilor alaptati se trezesc mult mai des noaptea. A mea de exemplu, de la varsta de 3 luni, se trezeste din doua in doua ore sau uneori mai des, pentru putin laptic sau pur si simplu pentru suptul de comfort, in urma unui vis urat, a unei dureri de dinti sau pur si simplu pentru a se asigura ca sunt acolo. Si nu vreau sa-i rapesc acest comfort, chiar si cu pretul a multor nopti nedormite…vreau sa simta ca mamica ei este acolo si nimic rau nu se poate intampla.

In incheiere, vreau sa felicit mamele din intreaga lume care au renuntat la linistea unei nopti de somn neintrerupt, a libertatii de a alege orice bluza din dulap, a unei diete neinfluentata de pericolele pentru alaptare si a unei vieti independente, pentru ca o mama care alapteaza, nu poate fi plecata mai mult de 2-3 ore, daca nu cumva a muls putin laptic si bebelusul are masa asigurata. Nu este usor, insa implinirea si bucuria pe care ti le ofera, sunt nepretuite si cu greu descrise in cuvinte!

Sunteti minunate!

Leave a Reply